Lăcrămioara de Emilia Plugaru

"Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.

Florile din jur se-ntreabă:
– Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
– Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare,
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.

Nu e alta-aici ca mine,
O zeiţă sunt doar eu!
– Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.

Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare,
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.

Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt…

Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice… Lăcrămioară."

ESTE PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA ERONATA?

La inceput, John Grinder si Richard Bandler nu si-au propus nicidecum sa “vindece” oamenii, sa-i ajute, ci au cautat o modalitate de modificare a comportamentului uman prin programarea neuro-lingvistica. Pe masura ce anii au trecut, parintii programarii neuro-lingvistice au fost vazuti intr-o lumina mai buna pe masura ce oamenii raportau rezultate foarte bune ale tehnicilor celor doi aplicabile in varii domenii.

In marketing si vanzari, programarea neuro-lingvistica asigura vanzari record chiar si la produse pe care nu le-am folosi in mod curent-clientii cumpara absolut tot ce li se spune pe cai foarte subtile. In afaceri, prin programarea neuro-lingvistica, o negociere nici macar nu mai e negociere si mai mult persuasiune pura si manipulare. Astfel, din tehnica terapeutica, programarea neuro-lingvistica se transforma in arma psihologica. Chiar si „vindecarea” de care se leaga foarta multi indivizi atunci cand cauta oameni care se pricep la NLP nu este nici pe departe „vindecare”, ci alinare temporara-cauzele raman neatinse.

CARE SUNT ADEVARATELE PROBLEME ALE NLP?
Trainerii NLP-programarea neuro-lingvistica-si-au pus de multe ori problema ce se intampla cu aceasta stiinta si de ce totul nu merge intotdeauna dupa cum ne asteptam sa mearga. Cativa practicieni au intocmit o lista de probleme din domeniul programarii neuro-lingvistice care clarifica temerile scepticilor ce ridica cate o spranceana atunci cand aud de NLP: Problemele nu sunt constientizate-nu se recunoaste ca NLP are “scapari”. Termenul „programare” te duce cu gandul ca „programatorul” iti face ceva fie ca vrei sau nu vrei, apeland la subconstient, ceea ce nu e in regula. Da, este adevarat, se apeleaza la subconstient, insa cu acordul cursantului care a ales sa participe la cursuri si seminarii. NLP este de multe ori asociata cu manipularea-deseori realitatile si oamenii au fost fortati prea mult. Oricat de mult se incearca punerea semnului egal intre cele doua notiuni, nu prea e manipulare cu sensul negativ pentru ca totul se face in beneficiul clientului. Este greu sa ai o meserie de „programator neuro-lingvistic”-in multe tari nu esti terapeut sau NLP Practitioner daca poti si faci schimbari in viata unor persoane...

De multe ori, NLP esueaza-studiile au aratat ca multi oameni raman dezamagiti dupa sedinte de NLP. O explicatie poate fi lipsa de increde asociata inca de la inceput participarii la astfel de sedinte. Calitatea trainingurilor si certificarii sunt departe de a fi perfecte-prea multi practicieni NLP si insignifianta Certificatului NLP Practitioner sunt printre problemele invocate. Lipsa reglementarilor din domeniul NLP-nu are cine sa se asigure de calitatea inalta si conformitatea practicii, o autoritate superioara gen CNA pentru audiovizual. Si tot programarea neuro-lingvistica uzeaza de „seductia in viteza”, promite rezultate rapide la orice probleme, fara efort, dar ele nu dureaza in timp si nici nu schimba cu nimic fiinta umana in esenta ei.

Cat de adevarate sunt toate aceste presupozitii, ramane de vazut, insa un lucru este cert: programarea neuro-lingvistica este din ce in ce mai populara si exista multe cazuri documentate de oameni care au reusit sa iasa din impas si sa cunoasca succesul prin participarea la sedintele de NLP.

Cum si-au indeplinit ultimele dorinte oameni simpli, dar puternici

Barbatul care a visat sa zboare din nou. Robert Fletcher si-a petrecut aproape toata viata in aer. Pasiunea sa pentru pilotat a aparut atunci cand a invatat pentru prima data cum se manuieste mansa unui avion de la un grup de prieteni. In timp, Fletcher si-a perfectionat calitatile de aviator in timp ce a lucrat la un aeroport mare din Willoughby, Ohio, unde repara si vopsea avioane. Pentru a testa performantele mecanice ale aeronavelor cu un singur motor el efectua miscari de rotatie care sfidau gravitatia aflandu-se la bordul lor.

Cand a imbatranit, Fletcher nu a mai putut pilota, dar dragostea lui pentru cer si aripi nu a incetat. Auzind cat de mult indragea avioanele, ingrijitorii de la azilul unde era internat s-au hotarat sa-i mai dea sansa sa mai faca un ultim zbor. Astfel, batranul si cei doi copii ai sai care erau insapaimantati de inaltime si de zbor, au acceptat sa piloteze un Cessna 172 vreme de patru ore. Impreuna, au brazdat cerul si s-au simtit, poate, intr-al noualea cer, pentru ultima data alaturi de tatal lor… Barbatul care a vrut sa-si vada cainele pentru ultima data. Stim prea bine ca patrupezii urecheati sunt cei mai buni prieteni ai omului. Kevin McClain, un barbat fara adapost din Iowa si-a dorit din tot sufletul sa-si mai vada cel mai bun prieten, cainele, pentru ultima data. Yurtsie, catelusul care-i fusese coleg de „camera” in masina in care traise toata viata, a fost dus la un adapost de animale atunci cand stapanul, bolnav de cancer la plamani in stadiu terminal, a ajuns de urgenta la spital. Pe patul de moarte, McClain a cerut sa-si mai vada o data cainele.

Din fericire, medicul sau curant, Jan Erceg, s-a oferit voluntar sa i-l aduca pe Yurtsie de la adapost. Cum a ajuns in salon, cainele a fost pus in patul stapanului si acesta a inceput pe loc sa-l linga si sa dea din coada cand l-a recunoscut. McClain a murit cateva zile mai tarziu. Yurtsie a fost adoptat din acel moment de o alta familie care are grija de el.

Oferte inchirieri de weekend

Vrei sa evadezi la sfarsit de saptamana din aglomeratia orasului intr-o zona mai linistita impreuna cu familia, dar totusi nu detii un autoturism personal? Nimic mai simplu! Acum poti apela la numeroasele firme de inchirieri auto care vin in ajutorul tau cu oferte de weekend tot mai diversificate. Este mult mai simplu si comod decat daca ai alege sa calatoresti cu alt mijloc de transport in comun cum ar fi trenul, de exemplu, cu care ai putea pierde mult timp important doar deplasandu-te.

Pe langa asta este si destul de restrictiv din punct de vedere al destinatiilor si al orarului, plus ca nu faci nicio economie in buget deoarece, in afara de tren, va trebui sa folosesti si alte mijloace de transport pentru a ajunge la locul dorit. Avand un autoturism poti calatori oriunde doresti pe toata perioada weekendul-ului, stabilindu-ti propriul itinerariu, fara sa te mai preocupe orarul mijloacelor de transport sau accesul la anumite locuri pe care vrei sa le vizitezi. Astfel, dupa cum am precizat anterior, ofertele de pe piata sunt tot mai diversificate, firmele alegand sa ofere discounturi pentru cei care opteaza sa inchireze un autoturism special pentru weekend. O astfel de oferta inchireri de weekend gasim la cei de la www.rpdrentacar.ro, unde pentru doar 89 de euro poti inchiria pentru tot weekendul orice autoturism din clasele ECONOMY si FULL SIZE (autoturismele avand asigurare CASCO si RCA).

In pretul pachetului gasesti incluse TVA-ul, taxa de drumuri (vigneta) si serviciul de asistenta rutiera, perioada de inchiriere fiind de vineri ora 09:00 pana luni la ora 12:00. In cazul in care in timpul calatoriei autoturismul inchiriat ti se va defecta, nu trebuie sa ai niciun motiv de ingrijorare, firma iti va trimite un alt autoturism fara sa platesti suplimentar o taxa pentru acest serviciu. Astfel vei avea un weekend lipsit de griji.

Vreti aer curat? Platiti si respirati pe nerasuflate

Cu riscul de a va irita nespus de mult, va reamintesc ca in Romania avem la taxe de nu le mai putem tine contabilitatea si nu le mai putem plati. Avem una pe stalp, una pe apa meteorica, una pe gunoi, una pe autostrada, etc; mai avem impozite pe ce veti dvs., pe case, terenuri, dobanzi, depozite, carduri, apartamente, animale, pe ce naiba nu-ti inchipui. Daca am avea si taxa pe aerul respirat ar fi si mai bine ca avem absolut tot ce ne inconjoara impozitat bine mersi pentru binele tarii, evident, ca de aia bugetul de abia se taraie sa ne asigure un trai decent, macar.

Eh, deputatii si parlamentarii au ratat sa fie pionieri-au totusi cravatele lor de pionieri, cei mai multi dintre ei, nu?-in impunerea taxei pe aer curat. De ce? Le-au luat-o inainte sefii unuia dintre cele mai mari aeroporturi venezuelene care ce s-au gandit ei: vin atatia oameni si tranziteaza aeroportul, care oricum e spatiu inchis, cu aer nerespirabil, plin de microbi poate, greoi, de ce n-ar respira si ei niste aer curat, da pe bani-vreo 20 de dolari? Nu va ganditi ca e vreo camera unde e adus aer de prin padure-apropo de aer curat, un baiat francez, cred, vindea „aer curat” de tara la cutie, pe net, si a avut sute de oameni care au comandat cutii goale pline cu „aer proaspat” din zona in care locuia respectivul-sau vreun aparat gen masca cu oxigen.

Nu. E vorba de o instalatie simpla de aer conditionat purificat cu ozon printr-un sistem special, dar scump, pe care venezuelenii trebuie sa scoata banii, normal. Schimbarea de PR e tardiva, de vreme ce conditiile de pe aeroport lasa de dorit-caini pe unde nu te astepti, aer conditionat care mai mult nu merge decat merge si puncte sanitare execrabile, fara apa. Asta nu ne spune decat ca sefii aeroportului vor sa mai faca bani pentru ca nu prea mai au lichiditati, fiind evitati in ultima vreme de marile companii aeriene.

Redecorarea locuintei nu a fost niciodata mai usoara

Daca v-ati plictisit sa priviti tot timpul la un interior cu pereti goi si anosti, acum e timpul sa  faceti o schimbare binevenita in locuinta dumneavoastra. Cu niste costuri acceptabile si ceva timp si efort investit in imbunatatirea aspectului casei, va puteti transforma radical intregul spatiu intr-o lucrare extrem de reusita, datorita unei game variate de vopsea decorativa, care va ofera oportunitatea de a experimenta cu diferite culori si modele, conform preferintelor dumneavoastra. Trucurile inteligente si sfaturile oferite de catre specialistii in domeniu va vor aduce idei noi pentru designul interior al locuintei, fiecare proiect incepand cu tehnicile de baza care se aplica usor si simplu pe diferite suprafete mari cum ar fi peretii si plafoanele, pana la proiectele complexe, care implica modele si texturi mai avansate. Pentru acestea, puteti apela la serviciile unui specialist in cazul in care doriti sa adaugati cele mai complexe imbinari de nuante si desene.

Incepeti prin a studia diferitele tipuri de vopsea decorativa, pentru a vedea si alege gama de culori care se potrivesc cel mai bine stilului dumneavostra si caracteristicilor locuintei. De asemenea, veti putea primi sfaturi personalizate in ceea ce priveste decorarea pentru a va invata cum sa utilizati in cel mai eficient mod aceasta noua paleta. Apoi, comparati noile culori si cum s-ar potrivi pe pereti, pentru a gasi nuantele ideale care sa completeze mobila si parchetul din casa. Dupa aceea, navigati printre tehnicile de baza care sunt usor de invatat si aplicat, pentru a fi sigur ca oferiti spatiului interior al locuintei o actualizare a stilului instanta. 

Prin urmarirea atenta a unui plan de redecorare, veti reusi sa imbinati toate elementele in mod perfect, de la tipul de mobilier pana la utilizarea nuantelor de vopsea, astfel incat sa adaugati luminozitate si spatiu incaperilor.

Principesa (Anton Pavlovici Cehov)

Cehov este unul dintre cunoscutii dramaturgi rusi pe care tinerii actori romani il pretuiesc. De ce? De mai bine de o suta de ani, operele sale sunt puse in scena, practic, in fiecare stagiune pe afisele teatrelor din Romania. Mari regizori de teatru si-au gasit surse majore de inspiratie din dramaturgia lui Cehov.

In scurta sa viata de 44 de ani, scriitorul a reusit sa convinga publicul ca este un nume care trebuie sa straluceasca in literatura universala. Ceea ce s-a intamplat mai tarziu, si sigur ca nu iesim nici in acest caz din cliseul ca marile talente sunt venerate postmortem.

`Principesa` este o poveste de vacanta, care a reusit sa redea cu o deosebita minutiozitatea atmosfera burgheza din anii 1800. Cea care conduce firul narativ este, cum se anunta inca din titlu, principesa Vera Gavrilona, o respectabila figura a Rusiei.

Intr-o manastire din ceea ce avea sa devina Federatie Rusa, Vera Gavrilona tulbura viata calugarilor, singurul ei scop fiind acela de a-si salva imaginea dupa ce sotul a parasit-o si a lasat-o fara jumatate din avere.

Specific acelor vremuri, principesa are o slabiciune pentru desfatare si joaca, si asemenea lui  Napoleon, crede ca oamenii nu sunt decat carne si tun.

Scurta poveste `Principesa` ne da o lectie de istorie intr-un mod placut si usor de inghitit, dar le deschide celor care nu i-au cunoscut scrierile lui Anton Cehov apetitul pentru lectura.

Ce este necesar sa stii daca doresti sa donezi sange

In ziua de astazi, putine sunt gesturile facute in mod benevol fata de apropiatii nostri, fie ca ne sunt ei cunoscuti, fie ca nu. Se stie prea bine ca in spitalele romanesti este o criza acuta de sange, poate din cauza ca romanii sunt reticenti la ideea de a dona, ori poate dintr-o lipsa acuta de interes fata de ceilalti.

In ceea ce priveste donarea trebuie sa cunoasteti cateva reguli elementare, care va vor ajuta atat in calitate de donator, cat si pe cei pe care i-ati putea ajuta prin actul pe care-l faceti.

In primul rand in momentul in care va hotarati sa donati ar trebui sa purtati un interviu medical cu medicul care va raspunde de transfuzia de sange, cu ocazia interviului medicul va stabili daca sunteti apt pentru donare, daca suferiti sau nu de boli care ar putea afecta atat pe dumneavoastra ca donator, cat si pe primitor.  Este indicat ca, in cadrul acestei discutii pe care o ve-ti purta cu medicul sa fiti cat se poate de sincer, caci, in cazul in care omiteti anumite lucruri, ori ascundeti anumite boli de care suferiti v-ati putea ingreuna situatia medicala ori ati putea face mai mult rau decat bine.

Dupa ce ati discutat cu medicul, acesta va va da un chestionar in care ve-ti completa datele medicale ale unei investigatii facute in cursul acelei zile si care vor cuprinde, grupa sanguina, tipul de RH pe care-l aveti ori valorile tensiunii, dupa care poate incepe donarea propriu-zisa.

Remedii naturale impotriva tusei

Tusa este una din cele mai sacaitoare simptome ale racelii. Din cauza ei poti avea probleme cu respiratia, dar si cu somnul. Pe langa faptul ca in timpul noptii tusea nu te lasa sa dormi, ii trezeste si pe cei din jurul tau.
 
Impreuna cu chimistii, impotriva acestui simptom, medicii au descoperit mai multe remedii. Acestea sunt de diferite forme si gusturi. In farmacii antidotul impotriva tusei se poate gasi sub forma de tablete, siropuri, suspensii si chiar supozitoare. Ins, toate aceste pastile sunt produse chimice care pot avea si efecte adverse. In lupta impotriva tusei cel mai benefic este sa se foloseasca medicamente cat mai naturale, daca este posibil sa fie 100% naturale.

Natura ne ofera plante care contin substante naturale care lupta impotriva expectoratiilor. Unele din aceste plante vor fi prezentate in continuare impreuna cu modul de preparare adecvat pentru calmarea tusei.

Prima planta la care ne vom uita este ridichea neagra. Aceasta are marimea unui pumn si, preparata corect, este un remediu ce poate calma tusea dintre cele mai dificile. Ridichea neagra se gaseste in piete, dar si in supermarket-uri la un pret rezonabil. Dupa ce a fost achizitionata, aceasta planta se spala si se curata de coaja. Produsul astfel obtinut se rade pe razatoarea cu gauri mari si se amesteca cu cateva linguri pline cu miere de albine. Tocatura ce rezulta in urma razuirii si amestecarii cu miere de albine se pune intr-un borcan si se lasa la macerat cateva ore. Dupa ce se macereaza, compozitia capata un miros intepator si foarte puternic. Este bine ca borcanul sa se poata inchide etans cu un capac, pentru ca mirosul sa nu fie deranjant. Zeama rezultata din acest proces are efecte miraculoase impotriva tusei. Nu este neaparat necesar sa se consume si ridichea razuita, dar daca se doreste acest lucru se poate face.

Tratamentul cu ridiche neagra se administreaza de cateva ori pe zi, pentru o perioada mai lunga. Daca observati ca are efecte pozitive este recomandata administrarea lui pana tusea va inceta.

Un alt remediu natural 100% impotriva tusei este si ceaiul de ceapa. Acest produs are nu gust neplacut, dar efectele lui nu intarzie sa apara. Ceaiul de ceapa se prepara foarte usor si rapid. Pentru prepararea acestuia este necesar sa aveti la indemana doua cepe mai micute si un ibric. Cepele se curata de pamant si se spala bine dupa care se pun in apa pana cand incep sa fiarba. Cand apa a dat in clocot focul trebuie stins, iar ibricul acoperit cateva miute cu o farfuriuta pentru a iesi substantele din ceapa. Ceaiul rezultat din acest proces se consuma fara indulcitori. Produsul repectiv se poate administra de mai multe ori pe zi fara sa dauneze sanatatii.

Daca veti avea nevoie de aceste remedii, va doresc insanatosire grabnica.

Melanomul, una dintre cele mai grave boli de piele


In cazul melanomului, una dintre cele mai grave forme de cancer de piele, statisticile sunt ingrijoratoare pentru tara noastra. Desi climatul temperat-continental ne fereste de o incidenta ridicata a acestei boli, totusi o treime dintre cei afectati nu au nicio sansa de vindecare. Prin urmare, cu toate ca nu sunt foarte multi bolnavi, putini dintre ei supravietuiesc, din diverse cauze.

Prima cauza a acestor decese ar fi lipsa de informare. Romanii nu au dezvoltat obiceiul de a semnala o problema medicala pana nu este prea tarziu. Ei ajung la medic abia dupa ce afectiunea s-a dezvoltat simtitor, atunci cand durerea sau disconfortul atinge cote maxime. Din pacate, acest tip de comportament reduce speranta de viata a pacientului, tratamentele necesare devin din ce in ce mai agresive si mai scumpe, iar sansele de supravietuire scad cu fiecare zi de amanare in plus.

Diagnostic

Cazurile de identificare a melanomului sunt in crestere, numarul celor afectati dublandu-se in ultimii ani. Iar melanomul se afla pe locul 19 in topul celor mai des intalnite forme de cancer si pe locul 12 prin prisma mortalitatii.

Desi este atat de grav, chiar letal in ultimele stadii, melanomul este inca privit cu suspiciune de catre pacienti. Chiar si in urma diagnosticarii cu un astfel de cancer de piele, pacientul alege sa amane luarea unei decizii, cere o a doua parere sau se gandeste ca boala este curabila in orice stadiu. Nimic mai gresit! Chiar si o zi de amanare le permite melanocitelor canceroase sa patrunda in alte tesuturi si sa infecteze organele sanatoase, ducand la agravarea situatiei.

Momentul diagnosticului este unul critic, care ar trebui sa se finalizeze cu programarea operatiei in cel mai scurt timp si inceperea terapiei medicamentoase, daca este necesar. Medicul dermatolog te poate sfatui cum sa procedezi mai departe, iti va explica mecanismul dupa care functioneaza celulele canceroase si veti gasi impreuna o metoda de combatere a bolii care cauzeaza peste 80% dintre decesele provocate de cancerul cutanat.

Tratament

Cancerul este o afectiune medicala foarte serioasa, care necesita consultatii si tratamente de cea mai buna calitate pentru a avea efect, din acest motiv este importanta alegerea unui cabinet de elita si a unui doctor specialist care sa aiba resursele necesare pentru a te vindeca. Iti recomand Doamna Profesor Doctor Olga Simionescu, medic la Spitalul Colentina din Bucuresti si detinatoare a cabinetului Top-Derm.

Trebuie tinut cont de faptul ca 98% dintre cazurile identificate la timp au fost tratate cu succes, iar in jur de 93% dintre melanoamele primare pot fi depistate foarte usor chiar de catre pacient. In aceste conditii, cea mai mare greseala posibila, si totusi principala cauza a deceselor, este ignorarea simptomelor si diagnosticarea tardiva. Campaniile de constientizare au aparut tocmai din acest motiv si reprezinta singura modalitate, la acest moment, de atentionare a potentialilor bolnavi ca melanomul este mai mult decat denumirea unei afectiuni clinice, este chiar un pericol mortal.

Activitati nocturne

Eram pe marginea trotuarului si strigam disperata dupa sotul meu: „Nu! Catalin, te rog, nu te apropia! Poti sa fii muscat de vipere”. Insa, el parca nici nu ma auzea. Continua sa se plimbe fara nicio grija prin padure. Din pacate s-a dovedit faptul ca am avut dreptate. Sub un copac cazut era un cuib de vipere, care l-au atacat. Atunci am ignorat pericolul si am fugit la el, pentru a-l scapa. Am reusit sa il tarasc pana pe trotuar, dar efortul meu a fost in zadar. Am sunat dupa ajutor, dar era prea tarziu…

Din fericire, asta s-a intampla azi noapte in visul meu. Totul parea atat de real: eu, el, strigatele mele, cuibul de vipere, eforturile de a-l salva. Si totusi a fost numai un simplu vis. Nu sunt superstitioasa si de aceea nu cred ca are vreo insemnatate. Acest vis se leaga de o experienta anterioara. Cu cateva zile in urma am vizitat Cetatea Deva, iar peste tot erau inscriptii prin care se spune ca turistii sa fie precautii, pentru ca in zona se afla vipere. Visul meu are legatura cu aceasta plimbare.

Recunosc ca mi se par ciudate visele. Poti sa fii cine vrei tu, in orice perioada a timpului si totusi sa fie atat de real. Cred insa ca sunt momente cand visele pot capata insemnatate. De exemplu, in clasa a VIII-a am sustinut examenul de Capacitate si nu am avut timp sa repet foarte bine „O scrisoare pierduta”. In noaptea dinaintea examenului la limba si literatura romana am visat ca exact piesa respectiva o voi avea de comentat si am simtit un imbold ca trebuie sa o repet mai bine. Desi nu imi sta in caracter sa imvat pana in ultimul moment si nu intentionam acest lucru, cand m-am trezit am citit inca o data opera. Si s-a dovedit ca am avut dreptate.

Nu am studiat acest fenomen si probabil psihologii au si anumite raspunsuri. Am auzit ca visele provin din experientele noastre zilnice, de la Dumnezeu sau de la cel rau, sau pur si simplu din imaginatia noastra, vise care nu au nicio legatura cu realitatea.

Parca ma sperie visele si mi se par ciudate, insa cateodata sunt in avatajul nostru…

Rochii tip A si empire – ideale in sarcina

Alcatuirea unei garderobe pentru cele noua luni de sarcina poate fi dificila, daca nu reusesti sa stabilesti dinainte care sunt piesele de care ai cu adevarat nevoie si care sunt cele care te-ar face sa arati cel mai bine, oferindu-ti, in acelasi timp, si confortul necesar. 

In general, corpul feminin nu sufera transformari foarte mari decat incepand cu luna a cincea de sarcina, momentul in care abdomenul creste simtitor. Acesta este si momentul la care va trebui sa iti iei ramas bun, pentru o vreme, de la majoritatea hainelor vechi, pe care ai mai putut sa le porti pana acum… Este momentul de la care va trebui sa inlocuiesti rochitele sexy si mulate cu rochii gravide. Insa, asta nu inseamna ca nu vei mai putea fi sexy, doar ca accentul va fi pus pe burtica si pe feminitatea pe care aceasta o emana. Nu trebuie sa te simti complexata pentru ca ai castigat deja cateva kilograme in plus si nici sa te stresezi cu diete inutile, exista multi barbati care considera o femeie insarcinata mult mai sexy decat o vedeau inainte… Rochitele ideale pentru perioada sarcinii sunt rochitele in A sau cele cu talie “empire”, sau talie inalta, pentru ca linia acestora “curge” usor pe langa abdomen. Sunt doua tipuri de rochii care se preteaza si pentru alt gen de ocazii, in afara sarcinii, dar care sunt alegeri perfecte pentru femeile insarcinate. Materialele lor in general sunt usoare, elastice, iar faptul ca nu pun presiune pe abdomen este un avantaj. Avantajul financiar este acela ca nefiind mulate sau drepte, pot fi purtate chiar si cand abdomenul mai creste, catre finalul sarcinii. 

De asemenea, topurile cu acest gen de croiala, sunt si ele o optiune perfecta pentru perioada sarcinii. Arata foarte feminin, pun in evidenta bustul care este mult mai generos in aceste 9 luni, si mai ales ofera confort in miscare.

Regele comediei

Un comedian cum nu a mai avut Romania. Un om plin de energie si de putere, cu o prezenta de spirit incantatoare. Asa era descris Geo Saizescu, actor, scenarist si regizor romanesc.

A ajuns la varsta de 80 de ani, suferind de pneumonie, Geo insa a pierdut rolul pe care il juca in lumea celor vii. Ultimele lui clipe le-a trait internat intr-un spital din capitala, locul unde urma sa se trateze de pneumonie…boala ce i-a curmat viata.

Vestea mortii acestui comedian a adus multe lacrimi pe obrazul celor care il cunosteau. Actori, regizori si scenaristi romani transmit cu ochii inlacrimati condoleante familiei.

O lupta pierduta. O pierdere mare pentru cinematografia romaneaca. Aceste lucruri se pot spue despre un om mare. La ultimul sau interviu, care avusese loc in urma cu cateva luni, era inconjurat de mormane de carti si de foi. Un om care va fi adaugat in randul celor mari. Acesta a fost Geo Saizescu.

Stop ideilor preconcepute legate de steroizi!

Stim ca din spusele prietenilor sau din articolele pe care le-ai citit pe internet probabil ti-ai facut multe idei preconcepute despre steroizi, despre ce efecte au acestia sau cat de periculosi pot fi. Daca esti curios in legatura cu acest subiect, si probabil esti din moment ce citesti acest articol, ar trebui sa elimini de la inceput aceste idei preconcepute legate de steroizi. Pentru a va informa in acest scop va oferim informatii obiective si pretioase legate de steroizi, despre ce pot si ce nu pot provoca acestia.

Sa incepem prin a clarifica faptul ca folosirea orcarui tip de steroid nu se va concluziona cu moartea ta. Insa trebuie sa fii constient de faptul ca steroizii sunt totusi medicamente, iar excesul va avea repercusiuni  asupra corpului tau. Avand in vedere ca pana si aspirina poate produce efecte secundare pronuntate daca este administrata in cantitati mari. Asadar, orice medicament folosit nechibzuit are potential vatamator. Avand in vedere ca are o gama larga de aplicatii, in medicina, sport, sau pur si simplu ii ajuta pe cei care vor sa isi modeleze corpul intr-un anumit fel. Cele mai cunoscute efecte ale steroizilor sunt reprezentate de cresterea in masa musculara si cresterea in forta. Acestea devin foarte evidente dupa ce folosesti steroizi o anumita perioada de timp, si ca si cum acestea nu ar fi de ajuns vei constata ca steroizii iti vor da cu siguranta si mai multa energie. Daca este sa privim si din alt punct de vedere, steroizii te pot face sa devii si mai agresiv. Majoritatea privesc acest efect secundar ca pe un lucru negativ, fara sa se gandeasca insa ca agresivitatea o poti folosi in favoarea ta. Pun pariu ca un antrenament dur si productiv in care iti vei folosi toata aceasta agresivitate sporita iti va aduce rezultate incredibile. 

In functie de steroizii pe care ii folosesti, este posibil sa ai parte de o volumizare a celulelor, obtinand in final un aspect “pompat”. Indiferent de cat de mult vrei sa ai un corp bine lucrat si cu anumite proportii trebuie neaparat sa iei in considerare si riscurile pe care le implica steroizii.

Cleaning de rutina pe 34 de milioane lei vechi

Zilele trecute, tocmai cand ma gandeam oare cum s-or descurca parintii nostri cu veniturile destul de mici pe care le au din pensii (cel putin asa credeam… J) am primit un telefon care m-a bulversat complet. Ei bine, buna mea soacra – o femeie altfel foarte cocheta si ingrijita care nu petrece prea mult timp “la matura” sau “la cratita” a sunat sa ne intrebe daca nu mergem pe la ei la pranz duminica, si, daca tot venim, sa luam si un aspirator pe care si l-a cumparat si nu prea il foloseste si deh, poate ne foloseste noua.

Sincer vorbind, un aspirator in plus ne-ar fi prisosit si, pe de alta parte, nici nu prea intelegeam de ce ar vrea sa il dea daca tot si l-a cumparat. Adica am presupus ca din ce moment ce si l-a luat, i-a trebuit, nu? “Nu il vrem, multumim, avem unul foarte bun”. Si acum bomba. “Nu, nu, nu, stai asa draguto, ca n-aveti voi de-asta. Asta e nou, e din strainatate” si inchei citatul spunand ca pentru soacra-mea treaba cu “strainatatea” a ramas sfanta chiar daca implinim curand 24 de ani de la deschiderea portilor catre Occident…Si nu, intr-adevar nu aveam aspirator din acela, pentru ca nu as fi dat nici in ruptul capului 34 de milioane de lei vechi (3400 RON) pe un aspirator! Si mai ales unul pe care sa il folosesc pentru fix aceleasi lucruri pentru care il foloseam si pe cel vechi. Pentru ca sa nu va imaginati ca soacra-mea se apuca sa faca vreun fel de curatenie profesionala prin vreo 10 camere, sa aspire saltele, sa curate pereti, sau macar sa calce cu aburi, ca sa se poata bucura de functiile aparatului minune.

Si nu o sa inteleg nici in ruptul capului de ce a trebuit sa il cumpere. Decat daca l-a cumparat – si sper sa nu fie asa - de la vanzatorii door to door, sub veun fel de amenintare. Ca atunci as intelege-o!

Need for Speed: Rivals

Pentru ca impatimitii jocurilor cu masini si-au exprimat nemultumirile referitoare la cele mai noi titluri Need for Speed, legate de imposibilitatea de a personaliza bolizii precum in jocurile mai vechi ale seriei, cei de la EA au ascultat sugestiile oferite de comunitatile de jucatori. Astfel viitorul Need for Speed: Rivals va oferi unelte avansate dedicate personalizarii vehiculelor. Acest lucru poate fi analizat si in trailerul pe care producatorii l-au oferit in avans. Filmuletul de 1 minut si jumatate exemplifica exact in ce mod poti sa  utilizezi optiunile de personalizare la nivel vizual sau comportamental al masinilor.

Ca in cazul orcarui joc cu masini exista o poveste care construieste intregul fir al actiunii si al misiunilor pe care le ai de indeplinit. In acest fel jocul Need for Speed: Rivals  va pune in lumina reflectoarelor doua tabere rivale ce isi disputa intaietatea intr-un cadru virtual: soferii de curse ilegale si politistii. Obiectivul soferilor de curse este sa realizeze acrobatii si manevre cat mai riscante, castigand astfel Speedponts. Soferul care are tot mai multe Speedponts va fi mai cautat de politie. Politistii, pe de alta parte, vor fi nevoiti sa lucreze impreuna pentru a pune la punct capcane necesare in vederea stoparii curselor ilegale. Jucatorul va trebui sa aleaga de partea cui vrea sa joace, dupa care ii vor fi puse la dispozitie numeroase gadget-uri: aparate de bruiaj, turbo boost sau EMP-uri (pentru soferi) si shockwave-uri, roadblock-uri sau elicoptere (pentru politisti).

Need for Speed: Rivals, unul din cele mai asteptate jocuri cu masini, va fi lansat pe 19 noiembrie 2013 pentru PlayStation 4, Xbox One, Xbox 360, PlayStation 3. Producatorul executiv al Ghost, Marcus Nilsson, a confirmat pentru Joystiq, ca jocul va fi disponibil si pentru PC, dar nu a precizat daca titlul va fi sau nu lansat in luna noiembrie, alaturi de alte versiuni. Totusi, Nilsson a mentionat ca editia pentru PC va fi la fel de incitanta precum cea pentru Xbox One sau PlayStation 4. Cei care utilizeaza calculatoarele personale nu ar trebui sa se ingrijoreze in privinta calitatii noului produs din franciza Need for Speed.

Sclavi în propria țară

În România circulă o zicală, care se adeverește pe zi ce trece: „trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”.

Deși ne batem cu pumnii în piept că trăim într-o țară liberă, joi, 12 septembrie, ne-am apropiat cu încă un pas spre epoca sclavagistă. În această zi guvernul României a avut inspiraţia ca, pe lângă multele miliarde de euro împrumutate până acum, să mai facă un credit extern. Suma de bani despre care se vorbeşte este de 1,5 miliarde de euro. Scadenţa acestui împrumut, care ne duce mai aproape de ziua când vom intra în colaps, este în şapte ani, iar dobânda aferentă acestui împrumut este de 4,8%.

Datoria totală a României în acest moment este de 27 miliarde în euro, plus 65 miliarde în lei. Trist este faptul că banii împrumutați până acum au venit și s-au dus, iar România nu a reuşit să-i multiplice, făcând investiţii profitabile.
În timpul regimului comunist, Nicolae Ceauşescu a plătit o datorie de 10 miliarde de dolari în zece ani. Aceasta s-a făcut asuprind şi subjugând poporul. Dacă pentru 10 miliarde am avut nevoie de 10 ani, de cât timp vom avea nevoie să scăpăm de datoria actuală? Oare cum vom reuşi să-i restituim în ziua când au să ne fie ceruţi înapoi, adăugând și dobânda aferentă? Oare va trebui să ne vindem ţara şi să muncim pentru a repara „deşteptăciunea” altora?

Rosia Montana ii scoate pe romani in strada

Proiectul Rosia Montana, derulat in Romania de catre Rosia Montana Gold Corporation nu este un proiect nou, chiar daca abia acum - in anul de gratie 2013 - atitudinea sociala a romanilor vis-a-vis de aceasta problema tinde sa fie tot mai unitara. Proiectul a primit unda verde de la statul roman inca din anul1997, prin licenta de concesionare valabila timp de 20 de ani. Studiile au demonstrat ca zacamintele de aur existente aici sunt cele mai mari de acest gen din Uniunea Europeana, ceea ce a transformat dintr-o data Rosia Montana intr-o mana cereasca pentru investitorii RMGC. 

Cu toate acestea studiile de mediu in care se arata ce impact ar avea exploatarea aurifera Rosia Montana asupra zonei respective si a zonelor inconjuratoare au facut ca avizul pentru mediu sa intarzie pana in anul 2013, la momentul despre care vorbim. Tocmai impactul negativ asupra mediului a fost cel care i-a scos pe romani in strada pentru prima oara in 2006, in numar mic ce-i drept si fara ca actiunile lor sa fie luate in seama de vreo institutie a statului sau de cei de la RMGC, pe atunci Gabriel Resources. Coeziunea sociala de astazi este un indicator al faptului ca romanii constientizeaza mai mult efectul devastator pe care il vor avea actiunile de la Rosia Montana. De la 5.000 sau chiar mai putini oameni in strada in anii 2000 pana la cei 15.000-20.000 cati scandeaza astazi impotriva Rosia Montana Gold Corporation, drumul a fost lung, insa actiunile ONG-urilor din domeniul protectiei mediului par sa fi atins constiinta romanilor, in cele din urma, iar manifestatiile din strada sa fi tras un semnal de alarma clasei politica.

Reteta noua de bucate

Azi am incercat sa fac o altfel de reteta. M-am cam saturat de piureuri si cartofi prajiti, si alte combinatii de cartofi. Asa ca am incercat sa fac niste clatite cu carne si ciuperci. Imi place sa incerc retete noi, doar ca eu am o problema cu cantitatile.Ori fac prea putin, ori fac prea mult.
 
De data asta am incercat sa cumpar cantitatile in asa fel incat sa imi iasa o portie doar de test. Macar sa vad daca e buna retea sau ma rog, daca imi iese mie. Asa ca m-am apucat de gatit cu ajutorul sotului evident, si intr-o ora jumate am terminat. Au fost foarte bune. Ma asteptam sa fie putin gretoase, insa nu mi-au iesit deloc asa.
 
Am mai pus eu putina sare dupa ce le-am scos din cuptor, mi-am mai pus smantana, si au fost excelente. Sincera sa fiu nici nu ma asteptam ca sotului sa-i placa. El infuleca cu pofta cam orice gatesc eu. Si tare ma bucur cand face treaba asta. Fiindca imi da curaj sa incerc tot felul de retete, care altfel poate nu le-as incerca, de teama sa nu raman cu mancarea in frigider, sau si mai rau aruncata la gunoi.

Boxele auto, accesorii auto de nelipsit

Te numeri printre pasionatii de accesorii sau sisteme audio auto si vrei sa fii mereu la curent cu tot ce este nou in materie de sisteme audio auto ? Noi iti oferim cateva sfaturi care te vor ajuta in alegerea corecta a boxelor auto. Mai jos vei gasi cateva sfaturi pe care sa le iei in seama atunci cand te afli in cautarea unor boxe auto de calitate superioara.
  1. Alege boxe auto de la producatori renumiti: nu uita ca un producator cu renume iti va oferi intotdeauna produse de calitate si rezistente in timp;
     
  2. Informeaza-te asupra modelului dorit: ai ales deja un model de boxe auto? Informeaza-te in amanunt asupra detaliilor sale tehnice ca sa vezi daca se ridica la nivelul dorintelor tale
     
  3. Raportul calitate/pret: ai ales modelul? Asigura-te ca acesta respecta intocmai raportul calitate/pret. Toate optiunile de care ai nevoie trebuie sa se regaseasca in pretul corect.
     
  4. Usurinta in folosire: este foarte important sa "te intelegi bine" cu boxele auto cumparate si sa le poti gasi functiile cu usurinta. Pentru a te asigura ca acestea nu sunt greu de folosit, iti recomandam sa le faci un mic test inainte de a le cumpara. Asigura-te ca modelul de boxe auto ales are un un meniu primitor si explicit.
     
  5. Design atragator. In alegerea oricarui produs, trebuie sa iei in calcul si aspectul, pe langa functionalitatile pe care ti le doresti. Alege un model de boxe auto care sa raspunda la nivel general criteriilor tale de selectie, pentru a le utiliza cu placere, de fiecare data.
     
  6. Calitatea sunetului: in cazul boxelor auto, calitatea sunetului este cea mai importanta. De aceea este bine ca, inainte de a le plati, sa le faci un test si o verificare amanuntita.
Magazinul de echipamente audio Stereomag.ro te invita online pentru a te familiariza cu o oferta variata si completa de boxe auto. Calitate garantata, preturi avantajoase, producatori cu renume si livrare imediata, oriunde in tara.

Cele mai frumoase momente cu bunica

Bunica... Acesata femeie care pare ca le poate face pe toate. Cred ca nu exista vara in care sa nu merg la ea. Daca nu se intampla asta, nu ma puteam bucura de vacanta sub nici o forma si plangeam la mama sa ma duca de indata la bunica. Si mereu lacrimile mele aveau rezultatul scontat.
 
Odata ajunsa acolo 3 luni nu imi mai trebuia acasa. Imi placea acolo, fiindca draga mea bunica, imi facea toate poftele. Mereu ma intreba ce sa imi faca de mancare. Si ce ii spuneam, aia  imi facea. O iubeam la nebunie, si acum o iubesc la fel de mult. Mereu avea grija sa imi faca cele mai alese bucate si sa ma rasfete. Imi amintesc si acuma cand facea painea in cuptor, cum stateam lipita de sortul ei, si asteptam sa imi dea si mie o bucata de paine proaspat scoasa din cuptor. Sau atunci cand facea porumb fiert, o intrebam mereu, cat mai e pana va fi gata. Niciodata nu se servea ea prima, mereu imi dadea mie. Stia si atunci cand ne punem la masa, daca facea pui cu smantana ca batuca era a mea. Iar unchiul meu cel tinerel, ceda. Nu de alta dar nu prea avea ce sa faca.
 
Si exact asa se poarta si acuma cu fiica mea. Exact cum se comporta cu mine. I-ar face toata poftele, doar ca inca e prea mica sa ceara ce vrea. Iara daca cere, nu ii mai trebuie pana ajunge sa primeasaca. Imi amintesc cu drag de bunica si de momentele in care ne facea placintele ei groase. Erau ataat de bune, cu gem, sau cu branza. Desi nu puteam manca niciodata mai mult de doua.